Dragoste la prima picătură – o poveste cu maia, focaccia și ulei de măsline

 Dacă m-ai întreba care este locul meu preferat din casă, ți-aș răspunde cu zâmbetul până la urechi: bucătăria. Nu pentru că e mare sau spectaculoasă, ci pentru că acolo se nasc povești. Uneori dulci, alteori aromate sau picante, dar mereu sincere.

Din tăcere spre curaj: povestea unei adolescente care și-a găsit vocea

Am crescut într-un colț de lume unde absența părinților era o constantă. Când eram mică, nu prea înțelegeam ce înseamnă "acasă". Crescută de bunica și mătușa mea, într-o lume în care părinții mei erau absenți, am învățat repede că unele lipsuri nu se spun cu voce tare. Ele doar…dor.

Dragul meu timp...

 Dragul meu timp... 

Te rog, nu mai fugi de mine. Ia-mă de mână și hai să dansăm, în pași de vals. Privește-mă. Iubește-mă. Șoptește-mi, la ureche, cum îmi dăruiești clipe de neuitat. Mai știi ziua în care am plecat în Anglia? Eram o cu totul altă persoană. Mereu pe fugă. Nemulțumită. Stresată. Neîmplinită sufletește. Ceva, acum înțeleg, îmi lipsea. Anglia mi-a oferit acea viață frumoasă...frumoasă prin simplitate și rafinament! Îmi amintesc cum, înainte să plec din România, una din cele mai bune prietene ale mele mi-a oferit o sticlă de vinars, împreună cu o scrisoare:

Cel mai frumos Paște petrecut alături de Felix - un pisoi nevinovat

 În casă nu mai este aceeași fericire. Singura mare bucurie este că Felix al meu trăiește. Sau, mai bine spus, se luptă ca să trăiască! El nu se mai joacă, nu mai aleargă, nu mai toarce ca înainte. Are aproape patru ani, însă și-a pierdut copilăria din ochi. Din gesturi. Boala l-a maturizat mult prea devreme. Înainte de Paște, în Săptămâna Mare, am aflat că are o tumoare mare chiar lângă stomac. Mai mult decât atât, acest bau-bau ce îl bântuie pe Felix, această tumoare nesuferită, este cancerigenă. Felix, un pisoi nevinovat, la nici patru anișori are cancer! Doamne, și cât de chinuit a fost, încă de mic!

Sursă: Poza imi aparține 
©Adelina Anca F.

Traducerea care atinge sufletul – atunci când tehnologia devine punte între inimi

Povestea mea începe într-o zi de sâmbătă. Azi, nu merg la muncă. Este una din zilele mele libere. Zâmbesc și mulțumesc cerului pentru viața frumoasă și simplă ce o trăiesc. Pisicuțele mele vin la mine și cer atenție. Le mângâi, le dau ceva de mâncare și îmi fac o cafea. Deodată, simt un impuls puternic de a ieși la plimbare. 

O noapte magică, petrecută cu al meu copil interior

 Era o fată ca oricare alta. Sau așa credea ea. De fapt, era doar un copil nevinovat, dar cu un viitor ce i-a transformat copilăria în chin. Eu, adult fiind acum, îmi chem copilul interior și îl invit la un pahar de vin roșu. O invit la dans, pe fetița micuță ce are nevoie acum, mai mult ca oricând, de îmbrățișare. De ascultare. De înțelegere. De îndrumare. Este noapte acum și luna îmi zâmbește, liniștindu-mă. Închin paharul de vin înspre lună și doar o dorință îmi pun: te rog, în noaptea asta specială, fă-mi un dar. Te rog, binecuvântează vinul din sticlă și din pahar. Fă tu, lună, o magie și adu-mi stele în pahar. Da, în astă noapte vreau să beau. Vreau să dansez cu viața și cu micuța Adelina. Vreau ca vinul să fie martorul întâlnirii dintre mine și copilul meu interior!

O viață ca-n telenovele!

    M-am născut în anul 1990, într-o zi de mai – ziua mea cea mai norocoasă! Cred că un înger a stat alături de mine, încă de mică. Un înger căruia îi plăceau tare mult telenovelele! Sunt sigură că le-a văzut pe toate, ba încă și-a imaginat câteva. 

Dacă faci ceea ce îți place, ești binecuvântat!

Povestea mea a început acum zece ani, atunci când am ales să schimb tot ceea ce a însemnat viața mea din anul 2015, plecând în Anglia. Nu știam limba engleză foarte bine, dar am reușit să mă angajez; iar șase luni mai târziu soțul a venit lângă mine, ajutându-mă să redevin un întreg; atunci când el mi s-a alăturat, am simțit că sunt protejată, iubită, acceptată.

Poveste de dragoste

Razele soarelui își fac, ușor, loc prin geamul de lângă cei doi îndrăgostiți. Ei încă dorm. Anca simte o mângâiere caldă. Se trezește și privește în jurul ei. Nu înțelege cum de timpul a trecut atât de repede. Iubitul ei încă doarme. Verifică alarma și își dă seama că nu mai poate să doarmă, deși mai sunt două ore până când ar trebui să se trezească. Emoții o năvălesc și lacrimile îi cad, calde, peste obraji. Astăzi e ziua marii schimbări. Astăzi, Anca pleacă în străinătate, în Anglia. Au început ultimele clipe în care cei doi pot sta împreună.

SuperBlog 2025 sau reîntoarcerea acasă!

 De mult timp îmi doream să mă reînscriu în competiția de blogging creativ Spring SuperBlog, dar...nu mi-am făcut timp. De aproape 10 ani, m-am mutat în Anglia și iată cum, ușor ușor, am renunțat la tot ceea ce-mi aducea plăcere, în viața de zi cu zi. Primii șapte ani de când m-am mutat în Anglia, nu am mai citit. Am scris foarte puțin. Am uitat, încet dar sigur, de mine și de ceea ce sunt eu, de fapt. Am uitat să mă bucur de lucrurile mărunte, ce îmi transformă viața banală în viața de basm, la care inima mea a tânjit în tot acest timp.